DEZMINȚIRE: înainte de a fi acuzat de prietenii și frații mei, vreau să specific că titlul NU este o etichetă pe care o atașez nouă, pocăiților. Se referă la cum suntem văzuți „din afară”.

Astăzi, 9 iunie 2018, are loc în capitală Marșul Bucharest Pride 2018 organizat de comunitatea LGBT și susținătorii ei, încheind o săptămână de activități dedicate persoanelor LGBT, „Săptămâna #BucharestPRIDE”.

Mii de oameni au organizat primele evenimente ale Pride în 28 iunie 1970, în New York, Los Angeles și Chicago, pentru a comemora Revolta din Stonewall din 1969, când patronii unui bar gay din New York City, Inn Stonewall, au reacționat violent la un raid de rutină al poliției. Mulți activiști interpretează revolta ca un act monumental de sfidare care a inaugurat o nouă eră a activității homosexualilor și lesbienelor (adăugând mai târziu bisexualitatea și transsexualitatea). La aniversarea Stonewall, activiștii au organizat parade Pride pentru a duce mai departe această „eră” de bucurie și dar și pentru a face o declarație publică a identității LGBT. Ca și paradele de astăzi, evenimentele Pride din 1970 au fost mai festive și mai colorate decât marșurile tradiționale de protest și s-au axat mai mult pe realizarea unor schimbări culturale decât asupra adoptării unor legi guvernamentale specifice. Astăzi, scopul declarat al Pride, pentru multe dintre comitetele sale de planificare, este la fel ca în 1970: promovarea vizibilității și validarea existenței persoanelor homosexuale, lesbiene, bisexuale și transsexuale. Participanții la paradă realizează acest lucru transformând străzile publice în așezări de rezistență la heteronormativitate. Participanții sfidează normele heterosexuale, manifestându-și afecțiunea pentru persoanele de același sex și dramatizând prin manifestări burlești convențiile de gen sau sexualitate.

Pentru noi, creștinii, aceste zile sunt cele mai prielnice pentru a da muniție celor care ne consideră homofobi bătuți în cap.

Înainte de orice, câteva specificații pentru cei care vor citi această intervenție. Avem libertatea de conștiință să considerăm și să afirmăm că homosexualitatea este păcătoasă. Nimeni nu ne poate lua sau îngrădi această libertate. Faimoasele pasaje „clobber” (nu știu să existe o aproximare în română pentru întreaga expresie, dar termenul se referă la „a lovi repetat, a bate măr, a zdrobi”; pentru români, ce mai plastică imagine ar fi „să-i dai cu Biblia în cap cuiva”) folosite în mod direct pentru a susține păcătoșenia sau nenaturalul homosexualității sunt Geneza 1:27, 19 (vezi și 18:20), Leviticul 18:22 (20:13), Deuteronomul 23:17-18, Romani 1:26-27, 1 Corinteni 6:9 și 1 Timotei 1:10 și stau la baza teologiei heteronormative.  Nu suntem persecutați sau oprimați de societatea care nu este de acord cu perspectiva noastră după cum nici societatea nu este obligată să ne îmbrățișeze credințele noastre ^[1]nu mă pot abține acum, și mă rog să mi se ierte această scăpare, să nu menționez un lucru: în discuțiile pe marginea chestiunii LGBT mulți creștini protestanți, în special noi, … Continue reading.

Ca persoană din interiorul comunității de pocăiți din România am observat că, în pasiunea de a fi integri în chestiunile LGBT, ridicăm la fileu mingea pentru a fi etichetați drept homofobi bătuți în cap în special pentru că tratăm chestiunile astea destul de pueril și propagandistic. Pueril pentru că un dialog civilizat pocăiți-LGBT este inexistent și propagandistic pentru că ne folosim de o retorică violentă, de manipulare la sentiment, pentru a ne inocula comunitatea cu imagini și perspective care demonizează persoanele LGBT.

Săptămâna asta, Facebook-ul și WhatsApp-ul meu au explodat cu îndemnuri la rugăciune împotriva manifestațiilor Pride din București, perspective apocaliptice despre cum că homosexualii ne cuceresc țara, ne înfiază copiii și îi transformă în pedofili, zoofili sau îi obligă să-și schimbe sexul și despre chemări la boicotarea unor televiziuni, a librăriilor Cărturești și magazinelor Zara. Câteva aspecte pe care vreau să le comentez foarte pe scurt.

Unul dintre mesajele pe care l-am primit spunea (l-am corectat gramatical si ortografic ca nu ne facem de mirul lumii…): „Sodomiții [homosexualii] sunt cei mai mari dușmani ai poporului roman, ai Lui DUMNEZEU și ai BIBLIEI, pentru că luptă împotriva FAMILIEI formată doar din bărbat, femeie și copii, vor să adopte copii și atentează la identitatea național-spirituală și la valorile tradiționale ale poporului roman”. Dacă pot înțelege ultima parte ca retorică din speța Coaliției pentru Familie, prima îmi dă mare bătaie de cap: homosexualii sunt cei mai mari dușmani ai românilor, ai lui Dumnezeu și ai Bibliei (în ordinea asta). La asta mă refer când spun „propagandistic”. În chestiunile LGBT se pare că ne lipsește abilitatea de a ne articula ideile fără a promova o ideologie (ultra)naționalistă, amestecând religia cu politica într-un bordel retoric. Personal vorbind, trebuie să recurg la acrobații intelectuale pentru a-mi imagina cum homosexualii sunt cei mai mari dușmani ai noștri. Trebuie să elimin sistematic din ecuație corupția, rata divorțurilor, violența domestică, sărăcia, analfabetismul și multe altele pentru a le oferi homosexualilor un loc de frunte în mecanismul de distrugere al națiunii noastre.

Un lucru care mă amuză și mă preocupă în egală măsură are de-a face cu strategia din-aproape-in-aproape în abordarea LGBT. Dacă homosexualii își cer drepturile și le vor primi, cu siguranță urmează și legalizarea zoofiliei, pedofiliei și incestului. Din varii motive, homosexualitatea este inclusă în aceeași categorie cu delictele menționate. Un cunoscut „formator de opinie” creștin din mediul online spunea că „…[asta] este ceea ce urmează să ne prezinte. Vor urma să ne ceară acceptarea zoofiliei, pedofiliei, incestului și toata murdăria care rezultă din dereglarea sexuală propusă. Dragilor, cu perversiunile sexuale nu te naști, ci le accepți să vină peste mintea ta în urma înstrăinării de Dumnezeu și automat de bunul simț. Acest lucru îndeplinește două funcții distincte: în primul rând suprapune imaginea homosexualului cu ceva/cineva îngrozitor, deosebit de scârbos, un paria în societate și în al doilea rând include actul (chiar persoana) homosexual în sfera ilegalităților. Să ne reamintim de România pre-2001 când rapoartele homosexuale erau sub incidență penală, homosexualii riscând pușcăria. Mi-e clar că, pentru oameni în general și pentru pocăiți în particular, abordarea asta este cea mai la îndemână deoarece este mult mai ușor să reacționezi împotriva unor draci decât a unor persoane. Abordarea asta este cea pe care o numesc puerilă deoarece, și asta e opinia mea subiectivă – poate fi deci ignorată sau luată în considerare pentru o aprofundare ulterioară, cred că rezultă din inexistența interacțiunii și dialogului cu homosexuali activi. O intervenție în șirul gândurilor „formatorului de opinie” de mai sus punctează „Dar oare ce pățesc cei care umblă la biserică și au slujbe în biserici și sunt prieteni și petrec cu astfel de persoane bolnave, se mai afișează pe Facebook că doar sunt colegi de serviciu. E trist!!!” Homosexualii nu sunt doar negativul, ei trebuie și ocoliți (probabil de teama că, petrecând prea mult timp cu un homosexual, un heterosexual înnăscut va alege să devină homosexual)… E greu să deschizi un dialog așa.

Aș fi vrut să comentez puțin și ideea de terapie reparativă (era la modă la un moment dat în Statele Unite) care pornește de la premisa că homosexualul poate fi „îndreptat” prin metode terapeutice, homosexualitatea fiind considerată doar un al tip de afecțiune sau boală. Subiectul însă este unul vast și sensibil, motiv pentru care sper să reușesc să-mi dau cu părerea și eu într-un blog-post ulterior, dedicat subiectului.