Despre soli și elitisme apocaliptice

Predicator apocaliptic

Atracțiile apocalipsei nu m-au ocolit niciodată.

Nu puține au fost ocaziile în care m-am dedicat să fiu un sol al vremurilor din urmă – un „înainte-mergător” care predică inimilor împietrite și le spune despre judecată și pedeapsă și har și necazuri și urgii. Isus era aproape, iar pașii lui răsunau apăsat când mă gândeam la asta, vocea Lui tuna când posteam și sabia Lui mă sfințea când citeam în paralel, săptămânal, Apocalipsa și Cântarea Cântărilor.

Prima pentru a înțelege că vremurile sunt nasoale, că vor deveni și mai nasoale și că va fi vai și amar de posteriorul meu schilod dacă nu-mi schilodesc viața pentru a o dobândi. A doua pentru a înțelege că Isus, Mirele meu/nostru, e prea îndrăgostit de mine/noi pentru a mă/ne lăsa de izbeliște și că pe măsură ce cresc în revelația iubirii Sale pentru mine/noi, voi fi tot mai adânc înrădăcinat în siguranța poziționării mele.

Mamă câta jargonul până acum…

Am vrut să fiu un sol al vremurilor din urmă pentru că…

Dar să introducem o poveste mai întâi.
Sau o ilustrație.
Ca la predică.

A fost odată ca niciodată un tânăr ucenic înconjurat de apostoli, proroci, evangheliști, păstori și învățători. Într-o vară ucenicul respectiv s-a dus într-o tabără de copii pentru că secerișul era aproape și secerătorii preferau să se roage și să citească în stele în loc să secere. Și se făcea că pe la ceasul amiezii tabăra a fost cercetată prin vizita cerească a unui apostol. Îl observă pe tânărul ucenic care se făcuse asemenea copiilor pentru a intra în împărăția cerurilor. Îl trase deoparte și cu o privire samaelică îi spuse șoptit, vorbind în pilde: „Nu poți fi clovn, dar și sol al vremurilor din urmă”. Cine are urechi de auzit să audă.

Am vrut să fiu un sol al vremurilor din urmă pentru că:

  1. Am auzit deseori ideea potrivit căreia trebuie să fi studiat câțiva ani buni de teologie, hermeneutică etc. pentru a putea înțelege Apocalipsa. Noi o înțelegeam citind-o săptămânal și rugându-ne[1]ceva ce în limba engleză se numea „kneeology”, teologie făcută pe genunchi, un fel de soră geamănă a teologiei după ureche. Pentru că Dumnezeu nu face nimic fără să descopere prietenilor Săi, proorocii[2]Amos 3:7, planurile Lui. Eram prieteni și proroci pentru că ne descoperea chestii. Oameni simpli, ca mine, pricepeau mai mult decât cei care își petrec în studiu ani întregi din viață.
  2. Prea puțini oameni sunt deschiși la o asemenea relație și sacrificiu pentru a înțelege vremurile din urmă și ce va veni și că nu sunt(em) pregătiți. Dacă noi nu le spunem, sângele lor, când îi mătură Necazul cel Mare, va fi pe mâinile noastre. Așa că avem mandatul divin să le spunem și lor. Literal, viitorul oamenilor este în mâna mea.
  3. Când vine prăpădul (și credincioșii nu vor fi răpiți înainte de a gusta grozăviile sale), totul se va reduce la supraviețuire. Joburile și școlile și toate celelalte nu vor mai conta, așa că nu ne pierdem vremea cu ele – nu mai este timp oricum. Ne învață apostolii moderni toată psihologia pe care trebuie să o știm, toată economia Împărăției, toată sociologia oilor și caprelor, toate metodele de supraviețuire din Braveheart și Gladiatorul.
  4. Nu pot fi clovn și sol al vremurilor din urmă pentru că cele două sunt incompatibile și amileniștii au cea mai îngrozitoare teologie a vremurilor din urmă, hah!

Mi-am adus aminte de toate astea sâmbătă, la Oradea, în timp ce făceam un cheesecake Oreo lângă un om de care îmi era rușine.

Sau mai bine zis, pe lângă care îmi era rușine să stau.
Nu de el.
De mine.

Cu câțiva ani în urmă el nu putea să înțeleagă că nu e la nivelul nostru.
Că nu are revelația.
Că nu pricepe urgența.
Altfel ar fi fost ca mine.

Isus zicea, parcă, să ne iubim aproapele ca pe teologia noastră. Căci doar așa putem moșteni împărăția elitelor.


Imaginea de la început e generată cu Stable Diffusion.

Notițe

Notițe
1 ceva ce în limba engleză se numea „kneeology”, teologie făcută pe genunchi, un fel de soră geamănă a teologiei după ureche
2 Amos 3:7
Un share, ceva?

Publicat

în

, ,

de către

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: