Și tot așa am descoperit că în reacția mea față de perioada în care cititul nu era o virtute, l-am transformat în ceva dincolo de virtute. Un fel de bibliolatrie. Un fel de salvator al situației. Cartea este super-eroul meu. Dar îmi este și un fel de Alfred Pennyworth care mă slujește cu dăruire și înțelepciune. Și uneori cu câte un citat mucalit, demn de pus pe peretele virtual. Și uite așa mi-am analizat aristotelic viața și am încropit o listă de observații nu prea măgulitoare când vine vorba de relația mea personală cu cartea cea de toate zilele. Sper să nu mai fie și alții ca mine.