Adventul are de-a face cu anticiparea nașterii lui Cristos.

Are de-a face cu tânjirea, cu dorința după ceva ce trebuie să vină.

Ceva ce încă nu este aici.

Așteptăm astfel anticipând.

Împreună.

Și ne doare.

Ne doare pentru că nu este totul bine.

Ceva lipsește. – Rob Bell ^[1]Why We Wait: How the Advent season was designed to prepare our hearts for the Savior’s birth, Relevant Magazine, nov-dec 2010, p. 78.

29 noiembrie 2015, prima duminică de Advent. De obicei nu aș fi știut asta, la noi la neoprotestanți nu se sărbătorește așa ceva deoarece e prea tradițional. Deci religios. Deci nu de la Domnul. Domnul vrea relație nu religie.

Adventul e religios.

Când mi-a venit ideea acestei serii, eram pe deplin convins că nu sunt pregătit nici pe departe de așa ceva. Nu respect calendarul creștin tradițional. Zilele și datele lui, sărbătorile și ritmul îmi sunt străine. Am crescut respingând „mediatorii” în relația mea cu Dumnezeu. Fie că e vorba de preoți, cărți de rugăciune, activități liturgice, calendare, toate fac parte din tagma tradiției de care fug ca de Satana.

Pe Domnul Îl pot experimenta (cumva) fără a avea nevoie de acestea ^[2]culmea, am în schimbe nevoie de „timpul de închinare” energic, de a dărui bani, de a sta în picioare cu ceilalți și de a asculta predicatori pentru a-L experimenta – bineînțeles astea … Continue reading

Vorbind despre Advent, nici măcar nu am vocabularul necesar, pentru că noi pocăiții nu vorbim „religiozescă”. Noi vorbim între noi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântăm şi aducem din toată inima laudă Domnului.

E prima duminică de Advent acum și îmi doresc mult de tot să mă prind ce înseamnă și asta.

Deocamdată aleg câteva citate care mă încurajează să merg mai adânc în frumusețea ritmului acestei perioade.

Adventul este perioada care ne învață să așteptăm ceva care trece dincolo de ce se poate vedea, de ceea ce este evident. Ne pregătește să privim dincolo de aparențe. Adventul ne determină să-L căutăm pe Dumnezeu în toate acele locuri pe care, până acum, le-am ignorat. ^[3]Joan Chittister, The Liturgical Year: The Spiraling Adventure of the Spiritual Life – the Ancient Practices Series (2009), Thomas Nelson, p. 58-59

Adventul vorbește despre așteptare. Se referă la a nu ști exact ce vine mâine, dar că orice ar fi, este esențialmente pentru sfințirea noastră. Fiecare aspect al zilei de mâine, fie mai dificil, mie mai înălțător, este un semn al lucrării Dumnezeului Cel viu din viața noastră. Pe măsură ce avansăm, noi suntem transformați. ^[4]The Liturgical Year, p. 60

Adventul are funcția de a ne reaminti despre ceea ce așteptăm atunci când trăim prea ocupați cu lucruri care nu contează, prea ocupați pentru a ne aminti de cele care contează cu adevărat. Atunci când, an de an auzim aceleași pasaje din Scriptură și aceleași imnuri de dor pentru o viață viitoare, a cărei umbră este viața din prezent, ne este imposibil să mai uităm refrenul sufletului. ^[5]The Liturgical Year, p. 61

Cu toții vrem mai mult. Adventul ne ridică întrebarea: pe ce îți cheltuiești viața? Care este steaua pe care o urmărești acum? Și încotro te conduce aceasta, în strălucirea ei din prezent? Este acel loc suficient de larg pentru a cuprinde sufletul uman? ^[6]The Liturgical Year, p. 62

Prima săptămână de Advent ne reamintește – din Vechiul Testament – despre strigătul după Mesia. El este chemat pentru a inaugura o împărăție a păcii. Ne cheamă, de asemenea, să veghem și să așteptă, cea de-a Doua Venire care este aproape.

Lectura 1: Ieremia 33:14-16

Psalmul responsorial: Psalmul 25:1-10

Lectura 2: 1 Tesaloniceni 3:9-13

Evanghelia: Luca 3:1-6

Închei în cuvintele lui Robert E. Webber, un om de la care am învățat mult:

Adventul ne cere să ne preocupăm cu fundamentele relației noastre cu Dumnezeu prin Cristos. Cred eu cu adevărat în Cristos? Mi-am pus speranța și credința în EL? văd eu viitorul prin ochii Celui care a venit pentru a răscumpărat lumea de sub puterea răului? Există oare în mine o rânjire ca El să prindă tot mai mult chip în mine, pentru a se instala în viața mea, în casa mea, în chemarea mea? Acestea nu sunt întrebări cu răspuns ușor. Ele necesită meditare, intenție, mai presus de orice, determinare. Însă, dacă vrem să ne rupem de o viață spirituală care se răcește și de un Cristos care este distant, trebuie să fim cu băgare de seamă în ceea ce privește disciplina spirituală și să tânjim după puterea lui Dumnezeu, în noi, care ne dă viață nouă. Când facem acest lucru, vom experimenta adevărata însemnătate a spiritualității Adventului. ^[7]Robert E. Webber, Ancient-Future Time (Ancient-Future): Forming Spirituality Through the Christian Year (2004), Baker Publishing Group, e-book, paragraph 14.97