Iubirea aproapelui – ne spune Simone Weil

Iubirea aproapelui este iubirea ce se coboară de la Dumnezeu către om. Ea e anterioară iubirii care urcă de la om spre Dumnezeu. Dumnezeu se grăbește să coboare către nenorocit. De îndată ce un suflet e dispus să consimtă, fie el cel mai de rând, mai mizerabil, mai diform, Dumnezeu se precipită în acel suflet pentru ca, prin el, să îl privească, să îl asculte pe nenorocit. Doar cu timpul ia cunoștință sufletul de această prezență. Dar chiar de nu ar găsi nume să o numească, pretutindeni unde nenorociții sunt iubiți pentru ei înșiși, Dumnezeu este prezent.

În iubirea adevărată, nu noi suntem cei care îi iubim pe nenorociți în Dumnezeu; Dumnezeu este cel care, în noi, îi iubește pe nenorociți. Când ne aflăm în nenorocire, Dumnezeu în noi este cel care îi iubește pe cei ce ne vor binele. Compasiunea și gratitudinea coboară de la Dumnezeu, iar când se dăruiesc una celeilalte printr-o privire, Dumnezeu este prezent în punctul unde privirile se întâlnesc. Nenorocitul și celălalt se iubesc pornind de la Dumnezeu, dar nu pentru iubirea lui Dumnezeu; se iubesc pentru iubirea unuia față de celălalt. Ceea ce e un lucru imposibil. Iată de ce el nu are loc decât prin Dumnezeu.

Cel care, pentru iubirea lui Dumnezeu, dă pâine unui nenorocit înfometat nu va fi răsplătit de Cristos. Și-a luat plata sa chiar prin acest gând. Cristos răsplătește celor care nu știau cui dădeau să mănânce. În fond, darul nu este decât una dintre cele două forme posibile ale iubirii nenorociților. Puterea este mereu putere de a face bine și rău.

Omul a primit puterea de a face bine și rău nu numai corpului, dar și sufletului semenului său, întregului suflet în cei în care Dumnezeu nu este prezent, întregii părți a sufletului care nu este locuită de Dumnezeu în ceilalți. Dacă un om locuit de Dumnezeu dă sau pedepsește, prin puterea răului sau pur și simplu prin mecanismul carnal, ceea ce poartă în el intră în sufletul celuilalt prin pâine sau prin fierul sabiei. Materia pâinii și fierul sunt pure, vide de bine și de rău, capabile să transmită în mod indiferent binele sau răul. Cel pe care nenorocirea îl constrânge să primească pâinea, să îndure lovitura își are expus sufletul, gol și fără apărare, totodată răului și binelui.

Forme de iubire implicita a lui Dumnezeu, Simone Weil
Mersi, Luci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *