Categories
Cărțoolic Ne spune...

Imnul 24 (Z. 8) – ne spune Sf. Simeon Noul Teolog

Îngăduie-mi să văd faţa Ta, Cuvinte, şi să mă bucur de frumuseţea Ta negrăită şi să contemplu înfăţişarea Ta şi să mă desfăt de ea; înfăţişare negrăită, înfăţişare nevăzută.

Îngăduie-mi, Hristoase, să-Ţi sărut picioarele!

Îngăduie-mi să-Ţi îmbrăţişez mâinile, mâinile care au zidit prin cuvânt, mâinile care au zidit toate fără să obosească!

Îngăduie-mi să mă satur fără săturare de acestea.

Îngăduie-mi să văd faţa Ta, Cuvinte, şi să mă bucur de frumuseţea Ta negrăită şi să contemplu înfăţişarea Ta şi să mă desfăt de ea; înfăţişare negrăită, înfăţişare nevăzută.

Îngăduie-mi totuşi să spun lucrările ei, dar nu fiinţa! Căci Tu eşti întreg mai presus de fire, mai presus de toată fiinţa, Dumnezeul şi Ziditorul meu. Iar strălucirea slavei Tale dumnezeieşti se face văzută nouă ca lumină simplă, ca lumină dulce, se descoperă ca lumină, se uneşte întreagă, cum socotesc, cu noi toţi, robii tăi.

E lumina văzută duhovniceşte de departe, dar lumină aflată, totodată, înăuntrul nostru.

E lumină care susură ca apa şi arde ca focul, în inima în care pătrunde neîndoielnic.

E lumina de care am cunoscut, Mântuitorule, sufletul meu ticălos şi smerit, cuprins, aprins şi mistuit!

Căci focul pătrunzând în firea aşchiilor uscate, cum nu le va arde, cum nu le va mistui, cum nu le va pricinui suferinţe de neocolit?

Totuşi, o dată ce l-ai aprins, dă-mi mie, Mântuitorule, puterea să-l exprim.

Căci el îmi arată chipul negrăit al frumuseţii negrăite şi mă desfată cu ea şi produce în mine flacăra de nesuportat a dorului.

Căci cum voi suporta, cum voi răbda, cum voi purta şi cum voi exprima această mare minune, săvârşită în mine risipitorul?

Sursa imaginii aici.

Dar nu pot nici să tac, Dumnezeul meu şi să acopăr cu adâncurile uitării faptele ce le-ai săvârşit şi le săvârşeşti în fiecare zi cu cei ce Te caută mereu cu căldură şi aleargă la Tine prin pocăinţă.

Dar neputând suporta tăcerea, voi grăi acum: Tu eşti Dumnezeu Cel fără de început, necreat, unic, în Fiul şi Duhul, Treime Sfântă.

Tu eşti necuprins, neapropiat, Ziditorul zidirii văzute şi spiritual şi Domnul şi Stăpânul ei, mai presus de ceruri şi de toate cele din cer.

Tu singur eşti Făcătorul cerului, singur Stăpânitorul, singur purtând toate cu porunca Ta şi susţinând toate numai cu voia Ta.

Ai în jurul Tău zeci de mii de îngeri şi mii de mii de arhangheli, nenumărate tronuri şi domnii.

Ai puteri, heruvimi şi serafimi cu ochi mulţi, căpetenii şi stăpânii şi mulţi alţi slujitori şi prieteni.

Ai slava mai presus de slavă, încât nu îndrăzneşte vreunul din aceştia să privească fără frică spre ea, Dumnezeul meu, nici nu pot să suporte când se arată strălucirea fulgerătoare a feţei Tale.

Căci cum va putea făptura privi pe Făcătorul întreg, să-L înţeleagă întreg?

Socotesc că aceasta nu e nicidecum cu putinţă.

Dar Făcătorul Se arată şi Se face văzut şi Se face cunoscut şi făptura Îl cunoaşte atât cât El voieşte.

El Se face văzut de ea şi ea Îl vede atâta cât îi dă Făcătorul să-L vadă.

Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnurile iubirii dumnezeieşti, pg. 87-88, sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *