Cititul nostru cel de toate zilele

Nu mi-a plăcut să citesc de când mi-a pus cineva o carte în mână. Cărți aveam prin casă întotdeauna, dar mie îmi plăcea să desenez. Chiar dacă mama îmi spune că învățasem alfabetul și să citesc (probabil memorasem propozițiile – cine mă cunoaște știe că nu sunt chiar așa de strălucit) dintr-o cărțulie cu ceva ursuleți și că în clasa I mă plictiseam cu literele că deja le știam. Eram eminent, așa-i?

Apoi am început să citesc pentru că soră-mea mai mare era bună la învățătură și citea și trebuia să mă iau după ea. Dar nu m-am dat neapărat în vânt după cuvintele scrise.

Apoi m-am trezit că am trei fișe la trei biblioteci diferite. La sat! Biblioteca școlii, biblioteca (centrală?) de la Căminul Cultural și biblioteca din Băi (partea cu stațiunile balneoclimaterice din Bazna). Bibliotecara din Băi se minuna de ritmul cu care citesc, cea de la Cămin era frustrată că o așteptam la ora 12 să deschidă odată, iar cea de la școală, incidental și profesoară de română, s-a gândit ca la premiere să îmi dea și mie un premiu special pentru cel mai bun cititor. L-a primit o fată pentru rezultate (note, evident) excepționale. Profa se îmbolnăvise și era la spital, iar directoarea s-a hotărât că premiul special era mai potrivit pentru o domnișoară care în America ar fi locuit într-o suburbie cochetă și ar fi fost căpitanul echipei de majorete.

Începuse deja să îmi placă să citesc.

Cartea avea un fel de forță aproape mistică. Nu mă refer doar la poveste. Sau la idei. Sau la mirosul lor (nu mirosiți cărțile din biblioteci!!!). Un fel de magnetism. Un fel de ataraxie. Un fel de putere absorbită de creier prin conuri și bastonașe.

În timpul școlii generale nu am cumpărat nicio carte. Erau cam scumpe și banii ne trebuiau la altele. În liceu eram chimist și mă pregăteam în fiecare an pentru olimpiadele județene de chimie și apoi pentru UMF, dar am reușit să citesc Lord of the Rings de la biblioteca engleză, imediat după ce am văzut la cinematograf Frăția Inelului, cândva prin 2002.

Prima carte mi-am cumpărat-o pe clasa a XI-a. Ordine în Universul Interior de Gordon MacDonald. Și nu cred că e la întâmplare. A fost imediat după experiența numită naștere din nou și eram avid să citesc manuale de conduită, idei, învățături creștine. Evanghelice, evident. De atunci încoace am cumpărat, primit, descărcat, schimbat mai multe cărți decât am timp fizic să citesc și orice surplus acceptabil de mărunțiș îl dau pe cărți. Am abonament la Bookster (doar sunt corporatist), Scribd (trăiască abonamentele cu număr nelimitat de cărți) și o rețea întreagă de prieteni cari îmi fac sugestii și „cadouri” când nu găsesc ceva de Scribd. Fără să mai menționez canalele online care ne pun la dispoziție cărți electronice la discreție. Știți voi care sunt alea. Unele rimează cu „gen”.

Prea dedicat ca să mai citesc

Nu știu dacă și alții au avut experiența mea, dar am trecut printr-o perioadă în care eram atât de sfânt încât nu citeam nimic în afară de Biblie. Eram hotărât ca între mine și Isus să nu fie nimic altceva, iar ideile, gândurile și teologia mea să fie pure, nealterate, biblice și simple, dar cu greutate spirituală. Dacă nu eram evanghelic mi-aș fi făcut icoane cu cei care spuneau că toată viața lor au citit doar Biblia și că Dumnezeu le vorbește și că oamenii sunt transformați când ei își deschid gura. M-aș fi așezat la picioarele celor care, cu ochii strălucitori de devotament, îmi spuneau cu voce fermă că au făcut o juruință înaintea Domnului că nu vor citi nicio carte necreștină pentru a nu se pângări cu lumea și înșelăciunile ei. De aici și până la înfierarea celor care citeau altceva nu a fost un drum prea lung. Filosofia e unealta satanei. Nu ai nevoie de învățământ superior dacă te dedici lui Isus cu tot ce ești. Așa mai eviți ispitele lumii de la cămin și ideile umaniste care îți distorsionează gândirea.

Oamenii simpli sunt cei iubiți de Dumnezeu. Nu știu ce să spun despre cei cu întrebări existențiale… Rugăciunea și Biblia le rezolvă, neclaritățile se risipesc duminica sau în consiliere pastorală, revelația divină o primești când te golești de orice se înalță mai presus de cunoașterea lui Dumnezeu.

fotografie preluată de aici

Iar când am simțit că dedicarea mea are de suferit am organizat o sesiune de ardere de cărți. Pe bune. Nu glumesc. Am ars cărți pentru devotament. Și am continuat să citesc doar ceea ce ne era recomandat.

Prea dedicat să citesc

Ultimi ani au venit ca o avalanșă. Mi-am finalizat o parte din studiile superioare și am cumpărat mai multe cărți decât voi citi în viața mea. Majoritate nu sunt evanghelice. Multe nici nu le pot încadra în vreo temă creștină. Unele teologie serioasă. Altele teologie de-a dreptul scandaloasă. Și sunt mândru.

Ar trebui să mă scuz în momentul ăsta și să specific că tot ceea ce urmează (deși elemente specifice sunt incluse și mai sus) are de-a face doar cu cercul meu spiritual (extins) în care mă învârt de aproape douăzeci de ani. Evanghelicii. Vă știți voi care sunteți. Un procent de altfel nu chiar atât de mare în România.

A fost o vreme în care nu aveam acces ușor la informație, cărțile electronice erau cam inexistente, iar în biblioteci mai serioase decât cele universitare (pentru care sunt recunoscător) nu am avut ocazia să pun piciorul. Dar am avut norocul schimbării vremurilor și cataloagele tipărite ale noilor apariții în materie de cărți au devenit cam inutile. Doamne ajută că avem mamutul capitalist numit Amazon și Facebook unde am peretele plin de recomandări cerute, necerute și impuse. Așa am descoperit o mulțime de cărți care mi-au transformat gândirea.

Și tot așa am descoperit că în reacția mea față de perioada în care cititul nu era o virtute, l-am transformat în ceva dincolo de virtute. Un fel de bibliolatrie. Un fel de salvator al situației. Cartea este super-eroul meu. Dar îmi este și un fel de Alfred Pennyworth care mă slujește cu dăruire și înțelepciune. Și uneori cu câte un citat mucalit, demn de pus pe peretele virtual. Și uite așa mi-am analizat aristotelic viața și am încropit o listă de observații nu prea măgulitoare când vine vorba de relația mea personală cu cartea cea de toate zilele. Sper să nu mai fie și alții ca mine. Lista cuprinde nu-uri deocamdată și mă aștept să o completez pe măsură ce mă dezvolt.

  1. Cititul nu mă transformă într-o persoană mai bună. Mă transformă într-un om mai informat, mai pus la punct cu idei, concepte sau diverse lumi. Mă transformă într-un om care poate pune cap la cap două, trei vorbulițe în contextele în care mi se cere, dar eminamente nu mă transformă într-un om mai bun. Poate ar trebui să încerc o definire a ce înseamnă bun, dar aș depăși ideea blogpostului. Nu cred că îi înțeleg mai bine pe oameni sau că îi pot ajuta mai bine sau că le pot fi alături sau că pot inventa lucruri nemaipomenite. Poate ar trebui să subliniez aici că nu mă refer la educație. Nu mă refer la experții dintr-un anumit domeniu, expertiza lor fiind clădită pe studiul lor care evident include și cititul. Mă refer la cei intre noi care citim de plăcere și din interes și din farmecul pe care cărțile îl exercită în viața noastră. Nu sunt mai bun pentru decât Gică pentru că el nu citește cărțile care îmi plac mie sau cele pe care le consider importante.
  2. Nu citesc pentru a discuta la un nivel mai înalt la o bere. Marea majoritate a timpului liber mi-o petrec citind, iar în ultimele luni timpul ăsta s-a tot scurtat. Cel puțin opt ore le petrec muncind la birou, în compania unor oameni variați care s-ar putea să nu aibă aceleași interese ca mine. Ies în pauză cu ei și abia aștept să-i revăd la bere pentru că mă simt bine cu ei și mă simt autentic și nu am chef să le spun ce idei trăsnite am mai citit sau care o fi cristologia lui Tillich. Mi-am dat seama că nu mai am chef și de un lucru important după ce m-am regăsit într-o discuție: din cinci în cinci propoziții să recomand o carte pe care am citit-o sau să mă arunc într-o discuție elevată bazată pe una dintre ele. Când fac așa ceva nu sunt un om citit, sunt un poseur și ar trebui să mă închid în academie dacă tot îmi vine.
  3. Cititul nu mă salvează nici pe mine, nici societatea în care trăiesc. Aici e reversul spiritualității sola-scriptura-nema-literatura potrivit căruia sunt mai sfânt și mai mântuit dacă citesc doar Biblia, și dacă chiar e nevoie – în special când trebuie să scriu o predică – doar cărți creștine. Da, suferim de un analfabetism funcțional. Da, mulți dintre guvernanții noștri sunt niște ghiolbani cu o mare doză de jenibilism. Da, multe predici sunt paie, și mulți lideri bisericești au reacții adverse și alergie la cărți serioase. Și probabil unele lucruri s-ar schimba dacă oamenii ar pune mâna pe carte, însă lucrul ăsta nu înlocuiește o educație adecvată, o experiență curată, un set de valori solide. Cărțile nu sunt pastile pe care le înghiți cu un pahar de apă sau cu o cafea la V60 și care te transformă sau salvează miraculos pentru a transforma sau salva miraculos societatea.
  4. Nu sunt remarcabil dacă recomand oamenilor să citească opere consacrate sau greoaie. În liceu, pe clasa a X-a erai lache dacă nu citeai Dostoievski și nu ascultai Pink Floyd. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici acum. Mai ales pe Facebook unde sunt mai tare decât în lumea reală. Mă simt îndreptățit să le recomand oamenilor opere consacrate. Clasici care au transformat lumea gândirii. Ruși care au o fină cunoaștere a psihologiei umane. Nemți cu anxietate socială. Greci care se resemnează. Directori de edituri cu renume. Teologi sau practicieni care fac parte din coaliții. Oare de ce mă simt remarcabil – chiar dacă nu sunt – când recomand cărți grele din trei în cinci postări? Probabil încă aspir la statutul de mântuitor al celor care nu citesc ca mine…
  5. Cititul nu mă transformă într-o persoana care are ceva de spus și care trebuie să spună ceva. Asta e una grea și mă frustrează încă. Am repetat că cititul mă informează, îmi deschide mintea etc. etc. etc., iar după o vreme ajung să cred că toate ideile astea mă transformă într-o persoană abilitată să spună ceva semnificativ. Sau să înceapă un blog. Cât încă sunt tânăr și neexperimentat. Pot fi judecat pe drept că prea mult mă refer la media socială, dar să îmi fie iertat, acolo și-au găsit cuibul toți influensării, motivaționalii, predicatorii, marketărașii, experții în vaccinuri și 5G. și tot pe arena asta se învârt idei și discuții serioase, yes-meni și nay-sayer-și. Se cer și dau recomandări și e imposibil să îmi țin gura. E imposibil să citesc o carte despre un subiect specific și să nu mă simt îndreptățit să scriu și să îmi dau cu părerea, să dezbat și să devin expert în subiect. Media socială devine locul în care se strâng toți specialiștii printre care mă regăsesc și eu. Deoarece am impresia că am ceva de spus și că trebuie să o spun.

Astea fiind spuse, iubesc cărțile și iubesc cititul și probabil că voi muri cu o carte în mână. Vă rog eu frumos, îngropați-mă sub Biblioteca Regală din Copenhaga…

imagine preluată de aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *