Cititul nostru cel de toate zilele

Și tot așa am descoperit că în reacția mea față de perioada în care cititul nu era o virtute, l-am transformat în ceva dincolo de virtute. Un fel de bibliolatrie. Un fel de salvator al situației. Cartea este super-eroul meu. Dar îmi este și un fel de Alfred Pennyworth care mă slujește cu dăruire și înțelepciune. Și uneori cu câte un citat mucalit, demn de pus pe peretele virtual. Și uite așa mi-am analizat aristotelic viața și am încropit o listă de observații nu prea măgulitoare când vine vorba de relația mea personală cu cartea cea de toate zilele. Sper să nu mai fie și alții ca mine.

O a treia cale (continuare)

o a treia cale

Mi-am dorit, chiar dacă mai târziu, să continui cu propunerea lui Walter Wink - o a treia cale. Aceasta se referă la modul în care noi răspundem opresorului și volenței. Am început această „mini-serie” aici. Antistenai Biblia nu ne învață să ne supunem tiraniei răului. Isus ne îndeamnă să ne împotrivim răului, dar nu prin… Citește în continuare O a treia cale (continuare)

Iubirea aproapelui – ne spune Simone Weil

În iubirea adevărată, nu noi suntem cei care îi iubim pe nenorociți în Dumnezeu; Dumnezeu este cel care, în noi, îi iubește pe nenorociți. Când ne aflăm în nenorocire, Dumnezeu în noi este cel care îi iubește pe cei ce ne vor binele. Compasiunea și gratitudinea coboară de la Dumnezeu, iar când se dăruiesc una celeilalte printr-o privire, Dumnezeu este prezent în punctul unde privirile se întâlnesc. Nenorocitul și celălalt se iubesc pornind de la Dumnezeu, dar nu pentru iubirea lui Dumnezeu; se iubesc pentru iubirea unuia față de celălalt. Ceea ce e un lucru imposibil. Iată de ce el nu are loc decât prin Dumnezeu.

Chip și asemănare – ne spune Vladimir Lossky

Omul este o fiinţă personală, asemenea lui Dumnezeu, şi nu o natură oarbă. Acesta este rolul chipului divin din el. Relaţia sa cu universul este întrucâtva inversată faţă de concepţiile antichităţii; în loc să se „dezindividualizeze” pentru a deveni „cosmic” şi a se cufunda, astfel, într-un impersonal divin, corespondenţa absolută a persoanei sale cu un Dumnezeu personal îi permite să „personalizeze” lumea. Omul nu se mai mântuieşte prin univers, ci universul este mântuit prin om; căci omul este ipostasul întregului cosmos care participă la natura sa, iar pământul îşi descoperă sensul personal, ipostatic, în om. Omul este, pentru univers, speranţa de a primi harul şi de a se uni cu Dumnezeu, dar şi primejdia eşecului şi a căderii.

Descoperiri din cartea Descoperirii

Era anul 2005 și un coleg mai mare mi-o luase înainte cu a-și scrie lucrarea de licență pe tema recenei intrată în vogă Emerging Church. Eram mândrul posesor al unei suite de cărți potrivite (de la Dan Kimball la Brian McLaren [ref]piei satană![/ref] la D. Carson [ref]all hail!![/ref]) și evident le-am împărtășit ca bibliografie. Reacția lui a… Citește în continuare Descoperiri din cartea Descoperirii