Homofobi bătuți în cap

DEZMINȚIRE: înainte de a fi acuzat de prietenii și frații mei, vreau să specific că titlul NU este o etichetă pe care o atașez nouă, pocăiților. Se referă la cum suntem văzuți „din afară”.


Astăzi, 9 iunie 2018, are loc în capitală Marșul Bucharest Pride 2018 organizat de comunitatea LGBT și susținătorii ei, încheind o săptămână de activități dedicate persoanelor LGBT, „Săptămâna #BucharestPRIDE”.

Mii de oameni au organizat primele evenimente ale Pride în 28 iunie 1970, în New York, Los Angeles și Chicago, pentru a comemora Revolta din Stonewall din 1969, când patronii unui bar gay din New York City, Inn Stonewall, au reacționat violent la un raid de rutină al poliției. Mulți activiști interpretează revolta ca un act monumental de sfidare care a inaugurat o nouă eră a activității homosexualilor și lesbienelor (adăugând mai târziu bisexualitatea și transsexualitatea). La aniversarea Stonewall, activiștii au organizat parade Pride pentru a duce mai departe această „eră” de bucurie și dar și pentru a face o declarație publică a identității LGBT. Ca și paradele de astăzi, evenimentele Pride din 1970 au fost mai festive și mai colorate decât marșurile tradiționale de protest și s-au axat mai mult pe realizarea unor schimbări culturale decât asupra adoptării unor legi guvernamentale specifice. Astăzi, scopul declarat al Pride, pentru multe dintre comitetele sale de planificare, este la fel ca în 1970: promovarea vizibilității și validarea existenței persoanelor homosexuale, lesbiene, bisexuale și transsexuale. Participanții la paradă realizează acest lucru transformând străzile publice în așezări de rezistență la heteronormativitate. Participanții sfidează normele heterosexuale, manifestându-și afecțiunea pentru persoanele de același sex și dramatizând prin manifestări burlești convențiile de gen sau sexualitate.

Citește în continuare „Homofobi bătuți în cap”

Piatră de poticnire și jertfă personală

Cu ceva timp în urmă am scris pentru blogul meu un articolaș intitulat O scurtă prezentare subiectivă a unor „frici” personale în care trecusem prin câteva dintre „fantomele” care m-au bântuit de-a lungul timpului. Într-o notă veselă, îmi aminteam că viața mi s-a complicat din momentul în care am devenit unul dintre creștinii născuți din nou.

Lucrurile erau mai clare și mai simple înainte… not so much după.

Nu e la întâmplare că nașterea din nou e imaginea unui eveniment traumatizant, fie el unul spiritual, în urma cărora se schimbă multe lucruri: statut spiritual, perspectivă asupra vieții, universului și tuturor celorlalte lucruri, comunitatea, „sfințirea” cea faimoasă sau transformarea personală prin schimbarea gândirii, locul în lume sau chiar lipsa acestuia.

Iar păstrarea acestora din urmă e de o importantă aproape obsesivă.

La un moment dat era la modă faza cu „poticnirea” sau „pricina de poticnire” 1)pentru necunoscători, „poticnirea” asta sau „pricina de poticnire” e o struțo-cămilă subiectivizată din pasaje precum Matei 18:7, Romani 14:13, 2 Corinteni 6:3, 1 Ioan 2:10, Apocalipsa 2:14, Marcu 9: 42-44 (ultimul și cel mai tare pentru că ar cuprinde în sine pormisiunea iadului pentru cei care sunt o pricină de poticnire pentru alții) . Nu știu dacă se mai trezește vreunul în zilele noastre să-și spună ceva gen: „Freza ta este o pricină de poticnire pentru mine…” sau „Nu mai asculta Bethel (sau fanfara din Șuncuiuș, dacă tot e să fim mai… „inclusiviști”) că mă poticnesc” sau „Manechinele din Zara sunt o pricină de poticnire pentru mine”. Un coleg, de pe vremea UEO, s-a trezit la un moment dat să-mi spună că „nu mă gândesc că șnurulețul cu crucea din os”, pe care îl purtam sub haine, „e o pricină de poticnire pentru mine?” Sensibili rău oamenii ăștia cu predispoziție contra-culturală… Evident că orice lucru care nu-ți convine sau nu se potrivește în tiparele tale te poticnește, doar toți ar trebui să-ți privească lumea ce pe un privilegiu acordat lor din puțul mărinimiei și spiritualității tale.

De felul meu sunt mai răzvrătit. La o anumită vârstă faza asta e cool. Te simți mai hipstăr, mai diferit, mai deschis la minte, mai „speranță pentru generațiile viitoare”. Nu te potrivești în cutiuțe, vezi lucrurile dintr-un al punct de vedere, ai o încredere bizară în propriile capacități cognitive. La o altă vârstă, genul ăsta de răzvrătire seamănă mai mult cu o frustrare. Sau poate cu o stare de nemulțumire, dar fără să vezi neapărat soluții sau alternative. Un fel de revoluționar de dragul revoluției. Sau un activist pro-viață care este doar anti-avort. Adică ceva lipsește. O finalitate știrbă, lipsită de consistență. Dar asta e o altă poveste, pe o altă dată…

A fost odată ca niciodată când nu prea eram așa.

În acele vremuri ardeam CD-uri și cărți pe care le aveam, dar care mă depărtau de adevărata spiritualitate și relație cu Dumnezeu. Ce-i drept, muzica era cam păgână, iar cărțile ar fi putut să-mi zguduie credința deoarece nu se potriveau cu perspectivele și credințele pe care le îmbrățișasem în comunitate. Tot ceea ce trebuia să știu era acolo, motiv pentru care toate celelalte erau doar interferențe. Actul ăsta al arderii interferențelor este un simbol al jertfirii proprii.

Jertfă. Un cuvânt pe care îl iubim mult. Ne place pentru că în mentalitatea și în comunitățile noastre care nu pot supraviețui fără etichete, categorii, proslăviri și înfierări, jertfa (de sine) este un fel de barometru perfect și public: cu cât este mai evidentă și mai costisitoare, cu atât mai profundă este dedicarea noastră pentru Isus. Probabil chiar asta este cheia intrării și rămânerii în Împărăție: să te lepezi (ca de Satana) de orice aversiune, de orice opinie puternică, de orice credință personală și să te transformi într-un fel de carapace ușor de modelat, un vas în mâna cuiva. Ardeam/jertfeam astfel tot ceea ce poate fi o pricină de poticnire.

Iar partea cea mai intensă este cea în care este evident că tu ai o problemă pe care alții nu o au și că trebuie să te jertfești și mai mult pentru că ceilalți te văd că nu ești OK și că dedicarea ta pentru Isus nu e OK și te trezești că începi să-ți sucești și să-ți învârtești și să-ți distorsionezi sufletul ca să se potrivească în imaginea depravării pe care alții o văd în tine pentru că nu e OK, nu se poate ca atât de mulți oameni să se înșele și fix tu să ai dreptate…

Îți arunci pe foc CD-urile și cărțile și o parte din sufletul tău și din aspirațiile tale și te mulțumești cu aprobarea și încurajarea și laudele celorlalți pentru că te-ai jertfit atât de mult și că actul ăsta este cel puțin primul dintre multe altele, poate nu la fel de radicale, dar la fel de simbolice pentru relația ta cu Isus. Și faci asta din toată inima, cu toată bucuria pentru că, asemenea jertfei lui Isus pe cruce, tu ai unit cerul cu pământul chiar în acel moment și lucrurile au un alt sens și ochii sunt mai deschiși să pătrundă cu privirea taine menite doar celor mai dedicați dintre creștini.

Descărcasem una dintre primele cărți electronice pe care am pus mâna vreodată – Reading the Bible Again for the First Time: Taking the Bible Seriously but Not Literally scrisă de Marcus J. Borg. O păstram pe desktop și mă uitam la ea pe furiș. Era ca o gaură în gingie după o extracție dureroasă: ar fi mai bine să o lași în pace, dar nu te poți abține și deja ai pușchele pe limbă… Borg era liberal (mai târziu am aflat că era progresist) și ar fi avut capacitatea să-mi sucească mințile și să-mi tulbure credința, mai ales că era vorba despre Biblie. Iar Biblia trebuie abordată „totul sau nimic”. O simplă carte avea potențialul unei pietre de poticnire. Mi-am aruncat pe foc și curiozitatea și am dansat ritualic în jurul rugului știind că Isus e mai fericit acum pentru că devotamentul meu față de El s-a adâncit.

Genul ăsta de jertfire e cel care te izolează în cercuri și comunități de factură ermetică unde îți păstrezi intactă credința, păzită la căldurică de orice influență necurată. Genul ăsta de jertfire te validează în ochii tăi și în ochii comunității, un fel de botez continuu, o scufundare în renunțare și o ridicare în pasiune și fidelitate, iar apoi, asemenea lui Odiseu, îți înfunzi urechile cu ceară ca nu cumva să auzi cântarea sirenelor și, Doamne ferește, să sari peste bord.

În comunitate păstrezi ușor credința, calea dreaptă, devotamentul pentru că acolo nu prea sunt lucruri care să le provoace sau care să le zguduie. Între zidurile ei este ușor să ne împărțim ceară pentru urechi și să ne vedem mai departe de navigat. Dar dacă în afara lor se zguduie credința și calea dreaptă și devotamentul, oare cât de puternică e credința aia? Oare cât de eficientă este comunitatea aia – cum mă învăța să rămân același în interiorul ei și în exteriorul ei?

Am citit cartea în cele din urmă, cu vreo 10 ani mai târziu. Să îndrăznesc să spun că ceva din credința și devotamentul meu s-a schimbat? 🙂

Notițe   [ + ]

1. pentru necunoscători, „poticnirea” asta sau „pricina de poticnire” e o struțo-cămilă subiectivizată din pasaje precum Matei 18:7, Romani 14:13, 2 Corinteni 6:3, 1 Ioan 2:10, Apocalipsa 2:14, Marcu 9: 42-44 (ultimul și cel mai tare pentru că ar cuprinde în sine pormisiunea iadului pentru cei care sunt o pricină de poticnire pentru alții)

Despre tsundoku și Shakespeare and Company

Am fost și continui să fiu genul de persoană care îi sfătuiește pe cei din jur să nu își caute diagnosticul pe net. Cauți pe Google „migrene matinale” și te trezești cu o listă de paraziți cranieni sau cancer în metastază în timp ce problema reală poate fi doar un caz tipic de crapula acutalis1)Trebuia să mă dau mare și să găsesc ceva care să sune latinesc. Termenul ar fi o aproximare pentru „mahmureală”..

De curând mi-am încălcat acest principiu și m-am autodiagnosticat pe net. Și da, am o scuză bună pentru asta. Iată simptomele:

  • transpirații abundente și tremur ale mâinilor;
  • stări de amețeală și scădere a concentrării;
  • comportamente complusiv-obsesive;
  • dezorganizare și agitație
citește mai departe

Notițe   [ + ]

1. Trebuia să mă dau mare și să găsesc ceva care să sune latinesc. Termenul ar fi o aproximare pentru „mahmureală”.

O scurtă prezentare subiectivă a unor „frici” personale

Cum să-ți faci viața mai grea când nu ai de lucru…

ALERTĂ DE SPOILER: ceea ce urmează este pur subiectiv. Nu ofer soluții, nu ofer consiliere și terapie a fricii. Punctele de mai jos vor fi dezvoltate într-o carte care în momentul de față este în curs de publicare. Ea se numește: Cum să alungi frica din viața ta în 5 pași simpli, pentru a de bucura de libertatea pe care ai moștenit-o prin legământul avraamic și a-ți atinge pe deplin potențialul proclamativ. Cu modestie spun că Joel Osteen a acceptat să adauge un scurt cuvânt-înainte pentru a stârni cititorilor apetitul spiritual.

În urmă cu vreo 4 patru ani eram la un ceai și tipu’ îmi spune cu năduf: „Tot ce m-a învățat biserica e frica. Să-mi fie frică de asta și de aialaltă… Doar frica!”

citește mai departe

Să aștepți de drag

Adventul are de-a face cu anticiparea nașterii lui Cristos.

Are de-a face cu tânjirea, cu dorința după ceva ce trebuie să vină.

Ceva ce încă nu este aici.

Așteptăm astfel anticipând.

Împreună.

Și ne doare.

Ne doare pentru că nu este totul bine.

Ceva lipsește. – Rob Bell 1)Why We Wait: How the Advent season was designed to prepare our hearts for the Savior’s birth, Relevant Magazine, nov-dec 2010, p. 78.

citește mai departe

Notițe   [ + ]

1. Why We Wait: How the Advent season was designed to prepare our hearts for the Savior’s birth, Relevant Magazine, nov-dec 2010, p. 78.

Drumul către un… Advent

Una dintre activitățile bisericești preferată de mine, pe lângă timpul de ceai/cafea/părtășie socializare 1)deși am o mică bănuiala că NU toate bisericile noastre pocăiești ar avea asemenea activități recreaționale înainte, în timpul sau după serviciul duminical… este pregătirea tinerilor convertiți pentru botez.

La noi se spune cateheză.

La tine poate se spune catecheză.

Dincolo se spune poate cu diverse variații de vocale.

Indiferent de cum se spune, mie îmi face mare plăcere să „fac cateheză”.

Am vreo două motive.

citește mai departe

Notițe   [ + ]

1. deși am o mică bănuiala că NU toate bisericile noastre pocăiești ar avea asemenea activități recreaționale înainte, în timpul sau după serviciul duminical…

Țucu-ți gura, Adevărule!

Era cică anul de grație 2005. Ca baptist într-o țară nouă, în mijlocul unui grup multicultural, diversificat ca nuanță religioasă, viața nu-mi era tocmai ușoară. Nu că baptiștii nu s-ar descurca peste hotare sau că ar avea probleme cu alte nuanțe creștinești, dar pentru mine erau cam prea multe aspecte noi dintr-o dată…

Mâncare diferită.

Limbă diferită.

Expresii diferite.

Dormit în rulotă la margine de pădure 1)ioi și ce fain a fost acolo!

Cina Domnului în fiecare miercuri.

Prea multă liberate.

citește mai departe

Notițe   [ + ]

1. ioi și ce fain a fost acolo!

Scumpi fiori ai învățăturii

În prima săptămână la universitate, unul dintre profesorii noști era foarte interesat de cum am ajuns fiecare acolo. Știam deja că următorii ani aveau să fie un test al apropierii și că, printre colegi și dascăli, nu poți trece neobservat.

Doar suntem o familie spirituală – mare, fericită și disfuncțională.

Era ceva normal ca, în primul an de teologie pastorală cuvinte precum „chemare”, „călăuzire” și „dorință de a sluji” să fie aduse în discuție. Cercetarea cu pricina, mă gândeam eu la sfârșitul ei, își avea ca scop nu doar cunoașterea gen tabără în care stăm cu toții în cerc și spunem ceva despre noi pentru a ne cunoaște mai bine. Scopul întrebării era ca dascălul să ne clarifice că e nevoie de ceva mai mult decât o ghes al inimii, o chemare subiectivă sau tradiția familiei în cadrul căreia feciorii se fac păstori ca și tații.

citește mai departe

Isus NU este bătăuș

Un eretic m-a învățat un lucru extraordinar. El spunea:

Diverși rabini aveau diferite reguli, care erau de fapt diverse liste cuprinzând ceea ce ei interziceau sau permiteau. Setul de reguli și liste se numea „jugul” rabinului și reprezenta de fapt modul în care acesta interpreta aplicarea Torei. Când urmai un anume rabin, îl urmai deoarece credeai că setul de interpretări al rabinului era cel mai apropiat de ceea ce a intenționat Dumnezeu prin Scripturi. Și atunci când îl urmai pe acel rabin luai jugul său.

Un rabin chiar a spus că jugul său este ușor 1)Rob Bell, Velvet Elvis – Repainting the Christian faith, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, p.47. Și ca să nu mă ia bine-intenționații la 31-14 cum că mă dau cu Rob Bell, aceeași ideea se regăsește și în cartea New Light on the difficult words of Jesus – Insights from His Jewish context de David Bivin, En-Gedi Resource Center, Holland, MI, pg. 23-32.

citește mai departe

Notițe   [ + ]

1. Rob Bell, Velvet Elvis – Repainting the Christian faith, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, p.47. Și ca să nu mă ia bine-intenționații la 31-14 cum că mă dau cu Rob Bell, aceeași ideea se regăsește și în cartea New Light on the difficult words of Jesus – Insights from His Jewish context de David Bivin, En-Gedi Resource Center, Holland, MI, pg. 23-32

Cincizeci de umbre ale lui Isus

Prima dată când am fost convins că Isus este o persoană reală, alive-and-kicking, vorba englezului, era într-o perioadă în care nu prea eram interesat de cele sfinte sau de metafizică în general. Ceea ce continuă să mă surprindă la El chiar și azi, e că Isus nu doar evită să intre cu picioarele în viața oamenilor, ci se arată mai ales când nu-L cauți și când bate la ușă, ți se pare cea mai bună idee, like evăr, să Îl poftești înăuntru, să asculți ce are de spus 1)să mai menționez că nu e nici enervant ca unii „misionari” care te caută cu tractate ciudate și cărți și mai ciudate? și apoi să decizi dacă vrei să mergi după El sau nu.

Ciudat la vremea aia, nu mi se părea relevant dacă am suficiente argumente să cred în existența Lui sau nu. Ceea ce auzeam chiar atunci despre El, lucra în mintea mea o imagine faină despre cine este azi și ce pretindea El 2)și ucenicii Lui că este în vremea aceea 3)știi acronimul ikhthús care, ca și cuvânt grecesc – limba internațională, un fel de engleză azi, a vremurilor de atunci – înseamnă „pește”, de aici sigla de pe mașinile care fac depășiri nasoale pe linile continue sau parcări ciudate și spunem despre ei „ui la pocăiții ăștia ce fac!”, dar ca acronim spune Iēsous Christos, Theou Yios, Sōtēr sau Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul – of, nu, nu intru în dezbaterea articolului hotărât aici! și de ce are sens să merg după El.

citește mai departe

Notițe   [ + ]

1. să mai menționez că nu e nici enervant ca unii „misionari” care te caută cu tractate ciudate și cărți și mai ciudate?
2. și ucenicii Lui
3. știi acronimul ikhthús care, ca și cuvânt grecesc – limba internațională, un fel de engleză azi, a vremurilor de atunci – înseamnă „pește”, de aici sigla de pe mașinile care fac depășiri nasoale pe linile continue sau parcări ciudate și spunem despre ei „ui la pocăiții ăștia ce fac!”, dar ca acronim spune Iēsous Christos, Theou Yios, Sōtēr sau Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul – of, nu, nu intru în dezbaterea articolului hotărât aici!